În martie am fost la Napoli şi împrejurimi, de ziua lui Marcel. Şi pentru că am primit cadou multeee lămâi de Procida, o insulă pe care îmi dorisem de mult să ajung, la întoarcere, Marcel a făcut limoncello.

 

8-10 lămâi netratate

1 litru de alcool de 96 grade

750g zahăr

1 litru şi jumătate de apă

Se curăţă coaja a 10 lămâi medii netratate (noi având de Procida, deci un soi destul de mare, am pus 8), cu atenţie, să nu se adauge partea albă (care face licoarea amară şi tulbure). Într-un borcan de 3 litri, se toarnă peste coajă alcoolul. Se lasă la macerat cel puţin 2 săptămâni (preferabil 3) într-un loc răcoros (dar nu în frigider); o dată la 2-3 zile, se mai amestecă în conţinutul din borcan.

După cele 2 sau 3 săptămâni, se topeşte zahărul în apă. Se lasă la răcit. Apoi, se toarnă peste amestecul din borcan (care se strecoară de coajă) şi se mai lasă o săptămână la integrat.   

Se pune în sticluţe, se ţine la frigider şi se bea rece. Vor rezulta aproximativ 2 litri-2 litri şi jumătate de limoncello.

Acum un an, înainte de Crăciun, am descoperit la Nonna Fina o reţetă de biscuiţi italieneşti cu migdale. Mi-au ieşit atât de bine, că s-au tot cerut la noi în familie. Am adaptat reţeta de ricciarelli şi… poate o încercaţi de Sărbători!

Aveţi nevoie de:

225g făină de migdale

150g zahăr 

2 albuşuri (la temperatura camerei)

*Se pot face şi vegani, cu 6 linguri de apă + 2 linguri de seminţe de psyllium sau in.

un strop de sare

coaja de la o jumătate de lămâie

3 picături de esenţă de migdale (opţional)

Cum faceţi?

Albuşurile se bat spumă cu sarea. Se adaugă esenţa de migdale dacă vă hotărâţi să o folosiţi.

Într-un vas separat, se amestecă făina de migdale, zahărul şi coaja de lămâie. 

Se adaugă spuma în aluatul ultim şi se amestecă uşor. Aluatul va fi puţin lipicios.

Se va împărţi în două şi se va modela în două suluri. Cu un cuţit se taie felii din aluat, dându-le o formă de romb; acestea se vor aşeza într-o tavă pregătită cu hârtie de copt. Vor rezulta 13-14 astfel de biscuiţi dintr-un sul.

Se coc 15-20 de minute la 180°C. După 10 minute, se vor supraveghea pentru a nu îi arde. ;-)

Să vă bucuraţi de ei! ♥

Am mai testat eu reţete de ciabatta, mai exact mini-ciabatta, în trecut, însă acum parcă am optimizat versiunea pe care o tot coc în această perioadă, că se cere. :D

Pentru 2 pâinici, am nevoie de:

400ml apă

5g drojdie uscată

2 linguriţe de zahăr

500g făină (+ făină pentru planşa de aluat)

10g sare de mare

1 lingură de ulei de măsline extravirgin (+ încă 2 linguri pentru planşa de aluat)

Durează un pic mai mult, însă merită munca şi aşteptarea!

Pentru 5 minute, lăsăm amestecul de apă-drojdie-zahăr să stea.

Apoi, îl turnăm peste făină, în care am adăugat şi sarea, însă în partea opusă, pentru a nu dezactiva drojdia.

Adăugăm şi uleiul de măsline, apoi frământăm până vom încorpora toată făina. Amestecul va fi lipicios.

Lăsaţi să stea 10 minute într-un bol.

* Pe o planşă de aluat, turnaţi 2 linguri de ulei de măsline, scoateţi aluatul şi întindeţi-l prin ulei, trageţi de el, apoi lăsaţi-l să mai stea 10 minute.

** Repetaţi acest pas de încă 2 ori, fără a mai adăuga ulei de măsline pe planşă.

*** Adăugaţi făină pe planşă, scoateţi aluatul şi întindeţi-l prin făină, apoi lăsaţi-l să stea 30 de minute.

**** Împărţiţi aluatul în două. Întindeţi cu mâna una dintre bucăţi sub forma unui dreptunghi. „Lipiţi” laturile mari, apoi întoarceţi ciabatta pe partea cealaltă şi aşezaţi-o într-o tavă pregătită cu hârtie de copt. Procedaţi la fel cu a doua ciabatta.

***** Coaceţi în cuptorul preîncălzit, la 220⁰C, pentru 10 minute. Reduceţi apoi temperatura la 180⁰C şi mai coaceţi pentru 3 minute şi jumătate.

 Lăsaţi să se răcească şi... bucuraţi-vă! ♥

Poate că nu am fost eu mare fană pesto, însă când mi-a rămas busuioc şi nu am vrut să se strice, am zis să încerc să îmi fac varianta mea.

Şi nu am folosit toate ingredientele clasice, le-am mai adaptat—

30g busuioc

2 căţei de usturoi

20g nuci

3 linguri ulei de măsline

2g sare de mare

1 strop de suc de lămâie

Acestea toate le-am adăugat în blender şi, la final, după ce au fost mărunţite, le-am pus la păstrare într-un borcănaş, în frigider.

Merge nu doar cu paste, ci şi pe-o felie de pâine proaspătă... ori crocantă!  

P.S. Pentru borcănaşul de pesto din anul acesta, că încerc să îmi tot fac, am folosit

45g busuioc

2 căţei de usturoi

30g seminţe de pin (mai aveam cumpărate din Tunisia)

4 linguri ulei de măsline

3g sare;

a ieşit foarte cremos, cu gust puternic şi proaspăt.

110g migdale

90g unt (la temperatura camerei)

90g zahăr

2 ouă mici

Ce este frangipane? Este o cremă din migdale asemănătoare cremei de patiserie, cu origine italiană.

De ziua mea, am vrut sa fac o tartă mai specială (la sfârşit, a ieşit cu frangipane, pere şi smochine). Cum am preparat frangipane?

Am tocat migdalele în blender, apoi am mixat untul (la temperatura camerei) cu zahărul. Am adăugat 2 ouă mici, amestecând uşor, apoi migdalele tocate. Crema se lasă apoi pe foc mic până la îngroşare.

Gata! O puteţi acum folosi pentru a umple forme de tarte şi mini-tarte… va aduce o aromă faină!   

Hmmm… până să ajung la Napoli, acum 2 ani, încercasem pizza napoletană în Sicilia şi mă încântase… dar cea mai bună pizza din viaţa mea am servit-o la Pozzuoli, la 20 km de capitala Campaniei.

Simplitatea şi savoarea ingredientelor… până la urmă, acestea fac o pizza bună fantastică. Iar la acest capitol, sunt clasică!

Am căutat, am citit, am adaptat şi iată cum face o pizza napoletană, fără instrumente de bucătărie prea complicate.

Pentru 3 pizza mari veţi avea nevoie de:

420g făină

250ml apă

1g drojdie proaspătă

10g sare

+ulei de măsline

+griş

+roşii pasate

+3 bile de mozzarella

+busuioc proaspăt

Pentru început, mixaţi timp de 2 minute apa cu 220g făină. Lăsaţi să stea, la temperatura camerei, 30 de minute. Aceasta va reprezenta baza pizzei noastre.

După ce a trecut jumătatea de oră, adăugaţi drojdia şi începeţi să frământaţi bine, încorporând, pe rând, toată făina rămasă. La final, după ce făina a fost absorbită (ca să nu dezactivaţi drojdia), adăugaţi sarea. Continuaţi să frământaţi şi, când simţiţi că aluatul s-a legat (va trebui să fie elastic şi fin), puneţi-l într-o folie de plastic şi lăsaţi-l 2 ore la temperatura camerei.

Apoi, după ce a crescut, frământaţi-l pe o planşă, apoi împărţiţi-l în trei bucăţi egale. Ca în fotografie, rulaţi aluatul, uniţi capetele şi acoperiţi cu marginile aluatului. Se vor forma bile. Băgaţi-le la frigider, în câte un vas cu capac. Astfel, drojdia va lucra mai lent, însă gustul pe care îl veţi obţine va fi fantastic.

După cel puţin 5-6 ore în frigider, puteţi scoate aluatul şi coace pizza (bilele ţin 3 zile, aşadar nu trebuie să le coaceţi pe toate în prima zi… veţi observa că la ultima bilă gustul va fi cel mai bun). 

Eu folosesc ulei de măsline în tavă şi griş (care face aluatul mai pufos). Adaug ulei de măsline şi peste aluat şi întind bine în tavă, apoi torn roşii pasate deasupra şi bag în cuptorul preîncălzit, la 220°C. Coc pentru 4 minute şi jumătate.

Apoi, scot, aşez feliile de mozzarella deasupra şi o mai las 3 minute în cuptor.

După ce este gata, presăraţi frunze de busuioc proaspăt şi, după ce se răceşte 1 minut, tăiaţi-vă o felie.

Cum vă place? J

(vas: 15x22 cm)

300ml cafea

3 ouă

3 linguri zahăr (rase)

1 praf de sare

250g mascarpone

7-8 pişcoturi

+cacao pentru pudrat

Am mâncat tiramisù în multe locuri. Şi cel mai bun, în opinia mea, nu a fost în Sardinia, Italia continentală sau chiar Sicilia, ci în casa mea şi a lui Marcel, făcut chiar de el. Aşa că l-am rugat să îmi dea şi mie reţeta, să o public pe blog şi să vă bucuraţi şi voi de ea.

Pregătiţi cafeaua, cât să obţineţi 300ml.

Albuşurile se vor separa de gălbenuşuri, iar primele se vor bate spumă cu zahărul.

Peste gălbenuşuri se va presăra sarea şi se va adăuga mascarpone, amestecând cu mixerul.

Mixul de gălbenuşuri se va adăuga în cel de albuşuri, omogenizându-se cu o lingură de lemn.

Apoi, vom adăuga în vasul ales un strat de cremă, pişcoturile le vom îmbiba bine cu cafea, aşezându-le la mijloc şi apoi acoperindu-le cu încă un strat de cremă.

După ce va sta peste noapte în frigider, de dimineaţă se va presăra cacao peste tiramisù, după preferinţe, şi se va savura până la ultima linguriţă.

Părerea noastră este că-i unul dintre cele mai bune mic-dejunuri şi în fiecare dimineaţă când ştim că avem tiramisù, ne trezim mai uşor. Marcel face împărţeala în 4, pudrează 2 porţii şi... pe după-masă (asta s-a cam întâmplat anul trecut), apare în sufragerie, cu eterna întrebare „Nu mâncăm şi noi ceva bun?”... aşa că minunăţia aceasta dulce are viaţă scurtă. J