Ciabatta
Am mai testat eu reţete de ciabatta, mai exact mini-ciabatta, în trecut, însă acum parcă am optimizat versiunea pe care o tot coc în această perioadă, că se cere. :D
Pentru 2 pâinici, am nevoie de:
400ml apă
5g drojdie uscată
2 linguriţe de zahăr
500g făină (+ făină pentru planşa de aluat)
10g sare de mare
1 lingură de ulei de măsline extravirgin (+ încă 2 linguri pentru planşa de aluat)
Durează un pic mai mult, însă merită munca şi aşteptarea!
Pentru 5 minute, lăsăm amestecul de apă-drojdie-zahăr să stea.
Apoi, îl turnăm peste făină, în care am adăugat şi sarea, însă în partea opusă, pentru a nu dezactiva drojdia.
Adăugăm şi uleiul de măsline, apoi frământăm până vom încorpora toată făina. Amestecul va fi lipicios.
Lăsaţi să stea 10 minute într-un bol.
* Pe o planşă de aluat, turnaţi 2 linguri de ulei de măsline, scoateţi aluatul şi întindeţi-l prin ulei, trageţi de el, apoi lăsaţi-l să mai stea 10 minute.
** Repetaţi acest pas de încă 2 ori, fără a mai adăuga ulei de măsline pe planşă.
*** Adăugaţi făină pe planşă, scoateţi aluatul şi întindeţi-l prin făină, apoi lăsaţi-l să stea 30 de minute.
**** Împărţiţi aluatul în două. Întindeţi cu mâna una dintre bucăţi sub forma unui dreptunghi. „Lipiţi” laturile mari, apoi întoarceţi ciabatta pe partea cealaltă şi aşezaţi-o într-o tavă pregătită cu hârtie de copt. Procedaţi la fel cu a doua ciabatta.
***** Coaceţi în cuptorul preîncălzit, la 220⁰C, pentru 10 minute. Reduceţi apoi temperatura la 180⁰C şi mai coaceţi pentru 3 minute şi jumătate.
Lăsaţi să se răcească şi... bucuraţi-vă! ♥
0 comentarii