Biscuiţi cu nuci

by - 17:52

Biscuiti cu nuci

(12 biscuiţi)

60g zahăr pudră
20g cacao
puţină sare
15g ciocolată neagră (sfărâmată)
30g miez de nucă
1 albuş

Îmi plac biscuiţii, nu sunt desertul meu preferat, însă cei pe care vi-i prezint astăzi sunt favoriţii mei.
Sunt deosebiţi – crocanţi, aromaţi, uşor de mâncat. J
Dacă aţi făcut cozonaci de Paşti, sigur v-au rămas albuşuri şi aceasta-i o ocazie perfectă de a le folosi. În funcţie de numărul lor, puteţi multiplica toate cantităţile din reţetă.

Ce mai doresc să vă spun?
Că folosind ingredientele pe care le iubiţi cel mai mult veţi obţine întotdeauna cele mai bune rezultate. Nu este cazul să renunţăm la calitate atunci când prăjiturim.
De exemplu, cacaua. Sunt înnebunită după cacao. Preferatele mele sunt cea columbiană şi cea braziliană. Mă consider o norocoasă că am reuşit să îmi cumpăr nişte cacao din Brazilia înainte de a zbura spre casă, la final de ianuarie. Are un miros... Să nu mai vorbesc de aromă...
Apoi, ciocolata. După multe încercări (şi după ce m-am îndrăgostit efectiv de gust la o cafenea din nordul Greciei acum vreo doi ani), am rămas fidelă Callebaut şi cel mai bine gătesc cu varianta neagră (este chiar vegană), având conţinut de cacao de 54.5% (reţeta nr. 811).

Alte sugestii?
Scoateţi albuşurile din frigider înainte de a le folosi şi lăsaţi-le să ajungă la temperatura camerei.
Cât despre biscuiţi... este mai bine să îi scoateţi cu 1-2 minute mai repede din cuptor (chiar dacă nu s-au întărit suficient). Fără grijă, vor deveni crocanţi. Şi delicioşi!

Aşadar, amestecaţi zahărul pudră, sarea şi cacaua. Apoi, adăugaţi nucile (puţin sfărâmate – mie-mi plac mai mari, îmi place să le simt în biscuiţi) şi bucăţelele de ciocolată. La final, amestecaţi albuşul uşor, fără a exagera.
Pregatiti-va ingredientele; spargeti nucile daca nu aveti miez la indemana

Cu ajutorul unei linguri, transferaţi compoziţia într-o tavă, pe hârtie de copt. Biscuiţii se vor forma foarte uşor.
Asa arata biscuitii inainte de a-i coace

Introduceţi tava în cuptorul preîncălzit, la 150°C. După 10 minute, răsuciţi tava în cuptor şi, după încă 2-3 minute, scoateţi-o din cuptor. Aşteptaţi ca biscuiţii să se răcească – se vor desprinde foarte uşor.  
  
Ai mei au avut gust de America de Sud astăzi şi... mi-am îmbunătăţit tehnica de spart nuci. :P

You May Also Like

0 comentarii