Facebook Instagram Twitter youtube
  • Sunt Petra
    • Bucătăria mea
    • Ce îmi dă strălucire-n ochi?
    • Ingrediente preferate
    • Gânduri despre hrană
    • *Trucuri
    • Pe unde-n lume am mâncat bunătăţuri?
  • Reţete vechi
    • Băuturi & compoturi
    • Delicate
    • De Sărbători
    • Deserturi prăjite
    • Din copilărie
    • ♥ gheghe & gemuri
    • Gustări
    • Plăcinte & Tarte
    • Prăjituri
    • Sufleuri
    • Supe vege
    • Torturi
  • Şi noi
    • Adunate
    • Biscuim
    • Ciocolove
    • De consolare
    • Detoxifiere
    • Detoxifiere cu unt
    • Din jurul lumii
    • Fără coacere
    • Ingrediente de casă
    • La MD, fără zahăr
    • Pisici 🐾
    • Pizza
    • Prăji bune
    • Sărat vege
    • ♥ sorbet
    • Tipuri de pâine
    • Vegane
  • Colaborăm?
    • Pot contribui cu…
    • Eu mai şi scriu
    • Unde-mi puteţi cumpăra bunătăţurile?
  • I'm Petra
    • My kitchen
    • What makes me sparkle?
    • Favourite ingredients
    • Thoughts about food
    • *Tricks
    • Inspiration from the World
  • Old Recipes
    • Airy
    • Birthday cakes
    • Cakes
    • Childhood memories
    • Drinks & Compotes
    • Fried desserts
    • ♥ Gelato & preserves
    • Holiday Time
    • Pies & Tarts
    • Plant-based soups
    • Snacks + Treats
    • Soufflés
  • New Ones
    • Breakfasty, no sugar
    • Cats 🐾
    • Chocolatey
    • Comfort food
    • Cookie time
    • Detox
    • Detox with butter
    • DIY ingredients
    • From the world
    • No-bake desserts
    • Pizza
    • Savoury vegetarian
    • ♥ Sorbetto
    • Travel-inspired
    • Types of bread
    • Veganesque
    • Yum cakes
  • Join me?
    • I can help you with…
    • I also write
    • Where can you buy my bakes?

Petra's Rolling Pin

Pavlova cu fructul pasiunii

 

5 albuşuri

2 linguri oţet

200g zahăr

10g zahăr vanilat

5 linguri amidon

+

10* fructul pasiunii

3 linguriţe zahăr

+

250g smântână pentru frişcă

25g zahăr

 

De mult timp nu am mai făcut Pavlova mare, ci doar varianta mini. Iată însă că, după Crăciun, cu multe albuşuri şi fără niciun tort făcut de mine de ziua mea, a fost momentul potrivit.

 

Se bat albuşurile; când sunt bine bătute, turnăm oţetul. Continuăm să mixăm, adăugând treptat amestecul de zahăr şi zahăr vanilat. La final, adăugăm amidonul.

Aşezaţi hârtie de copt într-o tavă. Cu ajutorul unei forme rotunde (eu am folosit una de 23 cm în diametru şi 7 cm înălţime), turnaţi amestecul, nivelaţi şi îndepărtaţi forma.

Ajutati-va de o forma rotunda pentru bezea

Coaceţi pentru 2 ore în cuptorul preîncălzit, la 100°C (după coacere, pentru a evita crăparea, mai lăsaţi 5-10 minute în cuptorul fierbinte, cu uşa puţin deschisă).

Bezeaua inainte de coacere

Între timp, scoateţi miezul fructului pasiunii, adăugaţi zahărul şi amestecaţi.

După răcirea completă a bezelei, se vor bate smântâna pentru frişcă şi zahărul. Ornaţi cu un poş, adăugând smocuri de frişcă unul lângă altul (ideea lui Marcel). Presăraţi mixul de fructul pasiunii şi zahăr deasupra.

 

Tot ce vă va rămâne din acest mix puteţi folosi pentru felii individuale, când le veţi servi – asta dacă va rezista Pavlova în frigider fără să fie înfulecată. :D  

23:07 No comments

 Profiterol

 

10 porţii (10*5 „grămăjoare”)

 

Aluat

125ml apă

60g unt

1 praf de sare

130g făină

4 ouă

 

Cremă

2 ouă

330ml lapte (+3-4 linguri lapte)

120g zahăr

50g făină

un strop esenţă de vanilie

2 plicuri zahăr vanilat

 

Sos de ciocolată

200g ciocolată neagră

30g unt

500ml lapte

20g amidon

 

Ecler – chou – profiterol. Triada perfectă, chiar şi mama le avea unele după altele notate. De primele două mă ocupasem, mai aveam profiterolul. După care Marcel e înnebunit. Astăzi l-am preparat şi...

 

Se fierbe apa împreună cu untul şi cu sarea. Când dă în clocot, se adaugă dintr-o dată toată făina, amestecând repede cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc, se lasă puţin să se răcească, apoi se adaugă câte un ou, amestecând încontinuu. Nu se pune oul următor până ce primul nu a fost absorbit complet.

Am citit de curând că un truc pentru un plus de aer ar fi mixarea aluatului. Oare de ce credem că e bine să mixăm doar preparatele reci? J

Apoi, se umple un poş cu vârful de 1 cm diametru (ca să îmi fie uşor, eu mă ajut în continuare de o cană) şi cu el se toarnă într-o tavă pregătită cu hârtie de copt grămăjoare, zice mama, cât o vişină mai mare. Se lasă între grămăjoare o distanţă de 2 cm.

Gramajoare

Se dau la cuptorul preîncălzit, la 190°C, pentru primele 15 minute, apoi se coc la 170°C, cu uşa cuptorului uşor deschisă, pentru încă 5 minute.

Se scot din cuptor, se aşază pe un grilaj pentru răcire (am aşezat şi folie de aluminiu dedesubt).

Gramajoare scoase din cuptor

După ce se răcesc, cu ajutorul unui vârf de poş, se realizează o gaură în partea inferioară a formei şi se începe umplerea – dacă vă rămâne cremă, faceţi două umpleri.

Profiterol in devenire

Pentru umplere, veţi avea nevoie de crema de vanilie. Se freacă gălbenuşurile cu 2/3 din cantitatea de zahăr până se obţine o cremă spumoasă. Se adaugă 3-4 linguri de lapte şi se amestecă din nou. Se adaugă făina şi imediat se toarnă această compoziţie în laptele care clocoteşte cu vanilia. Se bate încontinuu până dă în 2-3 clocote. Se ia de pe foc şi se adaugă albuşurile bătute tare cu restul de zahăr. La final, se pun şi pliculeţele de zahăr vanilat, pentru un plus de savoare.

Am mâncat des profiterol în Turcia. Acolo îl fac cu un sos destul de lipicios – a cărui reţetă nu am reuşit încă să o aflu. Cu toate acestea, la finalul lui 2020, în Egipt, am dat peste un sos de ciocolată bun la unul dintre mic-dejunurile de acolo. Am intrat în vorbă cu bucătarul şi mi-a spus cam ce conţinea.

Inspiraţia pentru sosul de ciocolată din aceste două direcţii a venit. Aşadar, am topit ciocolata împreună cu untul pe baie de aburi, apoi am adăugat laptele şi, după ce s-a încălzit bine, amidonul. Am amestecat bine până a dat în clocot şi s-a format un sos de toată frumuseţea.

La final, am aşezat 5 „grămăjoare” într-o cupă şi le-am acoperit cu sosul de ciocolată. Am simţit nevoia de încă o porţie.

 

...meritase aşteptarea.  

02:01 No comments

Sarlota

 

5 porţii

Aceasta-i reţeta bunicii, am găsit-o într-un caiet aşa de vechi… dar am testat-o şi tradus-o şi… iată mai întâi ce ingrediente am folosit—

 

500ml lapte

8 linguriţe zahăr

esenţă de vanilie

50ml apă

20g amidon

2 albuşuri

30g zahăr pudră

250ml smântână

 

Este o şarlotă de casă, care te poate duce cu gândul la plimbările pe uliţa din sat, cu oprire la singura cofetărie pentru a cumpăra desertul acela gălbui ce nu era scump, însă-ţi satisfăcea pofta de „ceva bun”.  

Cum am preparat-o?

 

Am amestecat laptele, zahărul şi puţină esenţă de vanilie într-un vas, pe care l-am lăsat pe foc mic-mediu timp de 5 minute, apoi încă 15 minute pe foc mic, fără a amesteca. La final, am adăugat amidonul dizolvat în apă şi am lăsat să se răcească.

Separat, am bătut bine albuşurile cu zahărul pudră şi am încorporat uşor smântâna, cu ajutorul unei linguri de lemn. La final, am turnat acest amestec în cel de lapte şi am împărţit crema obţinută în 5 forme, pe care le-am lăsat peste noapte în frigider.Cele doua amestecuri de sarlota

Le-am servit cu frişcă. Voi? J

23:05 No comments

 Indiene

 

3 indiene mari

Biscuiţii

2 ouă

2 linguri zahăr

4 linguri făină


Siropul

60ml apă

15g zahăr

1 strop rom


Glazura

50g ciocolată cu lapte


Umplutura

150g smântână pentru frişcă

30g zahăr

 

Mamei îi plăceau tare mult indienele! Aşa că, nu mare mi-a fost mirarea când am găsit ingredientele notate într-unul din caietele ei vechi din care se desprinseseră foile.

 

Am adaptat reţeta, păstrând însă gramajele mamei, şi a ieşit cam aşa—

Se mixează ouăle cu zahărul până când compoziţia este spumoasă, apoi se adaugă făina. Într-o tavă pregătită cu hârtie de copt se toarnă într-o formă metalică rotundă (diametru: 7 cm – mi-am dorit nişte indiene gigantice) câte o lingură şi jumătate din aluat. Veţi avea 6 astfel de cercuri. Coaceţi-le la 160°C timp de 10 minute. Apoi, lăsaţi-le să se răcească puţin.

Biscuitii pentru indiene

Urmează siropul: apa şi zahărul se amestecă şi se lasă la fiert pe foc mic-mediu, la final adăugându-se romul. 3 biscuiţi se stropesc cu câte 2 linguri de sirop şi se lasă în frigider. De preferat pe un grilaj, 3 biscuiţi se stropesc doar cu câte o lingură de sirop.

35g ciocolată se topesc pe baie de abur, apoi vasul se ia de pe foc şi se adaugă cele 15g rămase, pentru un fel de temperare. Se toarnă ciocolata peste biscuiţii de pe grilaj, apoi, după întărire, se lasă 30 minute în frigider.

Turnati ciocolata peste 3 dintre biscuiti

La final, se bat bine smântâna pentru frişcă şi zahărul.

Pe o farfurie, se aşază un biscuit însiropat, apoi, cu un poş, frişca, iar, la final, biscuitul cu ciocolată.

 

Poftă bună! ♥ [Marcel a spus că aceasta va fi cina lui.]

02:02 No comments

Chou a la creme

8 x chou à la crème

 

Aluat

60ml apă

30g unt

1 praf de sare

70g făină

2 ouă (mici)

 

Cremă

1 ou

165ml lapte

60g zahăr

25g făină

un strop esenţă de vanilie


+150g frişcă sau smântână 25% (bătută cu 20g zahăr) pentru ornat


Ajunge greu la voi această reţetă (tot a mamei!) – deh, ultima perioadă a vieţii mele a fost foarte agitată, însă îmi revin –. Atât de gustoase mi-au ieşit prăjiturile, că nu am putut să nu împărtăşesc cu voi gustul lor.

 

Formele se prepară la fel ca eclerul—

Se fierbe apa împreună cu untul şi cu sarea. Când dă în clocot, se adaugă dintr-o dată toată făina, amestecând repede cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc, se lasă puţin să se răcească, apoi se adaugă câte un ou, amestecând încontinuu. Nu se pune oul următor până ce primul nu a fost absorbit complet.

Se umple pe jumătate un poş cu vârful de 1 cm diametru şi cu el se toarnă într-o tavă pregătită cu hârtie de copt grămăjoare de mărimea unei jumătăţi de ou, nu bastonaşe ca la ecler. Se dau la cuptorul preîncălzit, la 190°C, pentru primele 20 minute, apoi se coc la 170°C, cu uşa cuptorului uşor deschisă, pentru încă 20 minute.

Se toarna gramajoare

După ce s-au copt, se taie câte un căpăcel, iar partea de jos se umple cu cremă de vanilie, peste care se aplică un strat de frişcă.

Se taie capacelele

Cum preparaţi crema de vanilie? Se freacă gălbenuşul cu 2/3 din cantitatea de zahăr până se obţine o cremă spumoasă. Se adaugă 1-2 linguri de lapte şi se amestecă din nou. Se adaugă făina şi imediat se toarnă această compoziţie în laptele care clocoteşte cu vanilia. Se bate încontinuu până dă în 2-3 clocote. Se ia de pe foc şi se adaugă albuşul bătut tare cu restul de zahăr. /între noi fie vorba, este crema mea de vanilie preferată!/

Cum preparati crema de vanilie?

Revenind la căpăcel, acesta se pune la loc şi... rămâne doar să înfulecaţi prăjitura.

 

Cum vi s-a părut? :D

01:55 No comments

 Ecler cu mango si ciocolata

16 eclere

 

Aluat

125ml apă

60g unt

1 praf de sare

130g făină

4 ouă (mici)

 

Cremă

125g smântână 25%

20g zahăr

125g mascarpone

1 mango copt

 

Glazură

100g ciocolată neagră

 

Ştiaţi că pentru varianta de plural se acceptă „eclere” şi „ecleruri”?

Vă place acest desert? Marcel al meu îl adoră şi m-a tot bătut la cap din Egipt (unde mâncam mango mult) să îi fac. De fapt, are perioade în an când numai „ecler” aud că vrea (deja şi-a mai cumpărat un mango pentru următoarea serie). Am găsit reţeta mamei pentru forme şi am zis să îi dau un twist modern – prin umplutură.

 

Cu cel puţin 5-6 ore înainte, facem crema de mango. Batem smântâna pentru frişcă şi zahărul într-un vas şi în alt vas – mascarpone. Dăm mangoul prin blender, apoi încorporăm mascarpone în frişcă, amestecând uşor, cu o lingură de lemn. Adăugăm şi piureul de mango. Când compoziţia s-a legat, lăsăm vasul în frigider până când montăm eclerele.

Se fierbe apa împreună cu untul şi cu sarea. Când dă în clocot, se adaugă dintr-o dată toată făina, amestecând repede cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc, se lasă puţin să se răcească, apoi se adaugă câte un ou, amestecând încontinuu. Nu se pune oul următor până ce primul nu a fost absorbit complet.

Aluatul pentru formele de ecler

Se umple pe jumătate un poş cu vârful de 1 cm diametru (ca să îmi fie uşor, eu mă ajut de o cană, ca în imagine) şi cu el se toarnă într-o tavă pregătită cu hârtie de copt bastonaşe de 10 cm lungime, de grosimea unui deget. Se lasă între bastonaşe o distanţă de 3 cm.

Pregatiti de bastonase

Se dau la cuptorul preîncălzit, la 190°C, pentru primele 20 minute, apoi se coc la 170°C, cu uşa cuptorului uşor deschisă, pentru încă 20 minute.

Eclere in devenire

Se scot din cuptor, se aşază pe un grilaj pentru răcire (am aşezat şi folie de aluminiu dedesubt). 

Formele de ecler la racit

După ce se răcesc, cu ajutorul unui vârf de poş, se realizează trei găuri în partea inferioară a formei şi se începe umplerea. [mi-a fost un pic greu cu structura fibroasă a mangoului] De obicei, efectuez prima umplere şi revin cu o a doua.

Cum umplem eclerele?

În cazul de faţă, am hotărât să glazurez jumătate din eclere cu ciocolată, iar pe restul le-am băgat în frigider.

Pentru cele rămase am topit 50g de ciocolată (bain-marie), apoi am luat vasul de pe foc şi am adăugat cantitatea de ciocolată rămasă, amestecând până când am obţinut o structură lucioasă. Apoi, am turnat-o peste eclere şi am lăsat să se răcească.

 

Sunt grozave la micul dejun sau de savurat cu prietenii.   

19:20 No comments
Older Posts

Despre mine
About me


Mda. Cam asta-i relaţia mea cu dulciurile şi bucatele coapte: euforică. Eu sunt Petra.
Bat lumea în căutarea aventurii. Când revin pe plaiurile mioritice, coc – inspirată de tot ce îmi servesc paşii umblăreţi.
🧁
Yup! That's my relation with sweets and bakes: euphoric. Hi, I'm Petra!
I travel the world in search of adventures. When I get back home, I bake - inspired by all those travelly flavours and scents.

Primeşte reţetele pe e-mail :-)
Subscribe to my recipes :-)

Please try again. • Reîncearcă.
Let's bake! • Hai cu sucitorul!

Susţine-mă pe Patreon!
Support me on Patreon!

Susţine-mă pe Patreon! <br> Support me on Patreon!

Ce cauți?
What you're looking for?

S-ar putea să îţi mai placă...
You may also like...

  • Cartof
    Nu cred că cei din generaţia mea sau chiar şi din următoarele nu îşi amintesc de cartof cu nostalgie. Aşa că nu puteam să nu îl prepar. ...
  • Cartof ● EN
    I believe that those in my generation or even the following remember cartof [potato, as it is shaped like one] with nostalgia. So, I coul...
  • Strawberry preserves
    This year, strawberries were a rarity! And they were delayed, if we even bought them in Turkey!   I barely managed to make a jar of strawber...
  • Desert peste noapte cu fulgi de ovăz şi zmeură
    Am încercat de mai mult timp această reţetă şi de abia aştept să o reîncerc. Va veni şi zmeura proaspătă la vară. Deocamdată, mă folosesc ...
  • Overnight dessert with oat flakes and raspberries
    I tried this recipe a while ago, and I’m eager to try it again. Summer will bring along the fresh raspberries. Until then, I’m using the r...

Comunicarea cu animalele

Comunicarea cu animalele

Hai-hui prin lume
My RTW Travels

Hai-hui prin lume <br> My RTW Travels

Traducerile mele
My Translation Projects

Traducerile mele <br> My Translation Projects

Loc de cumpărături
Shop around

Urmăreşte-mă
Follow Me

Reclama ta aici.
Advertise here.

Hai să discutăm.
Let's talk about it.

Created with by ThemeXpose