Pistachio Latte

by - 02:25

Pistachio Latte

Pentru că, de regulă, în sezonul cald, viaţa în Arabia Saudită începe la 17 şi mic dejun ţi-e cam greu să găseşti… aceasta a fost printre salvările zilnice în călătoria de acolo. Asta şi sucurile.

Cu toate că eu nu beau cafea, ci o ronţăi (nu râdeţi), mi-a plăcut.

Şi, cu ajutorul spiriduşului din bucătăria mea, iat-o reprodusă.

Veţi avea nevoie de—

 

1 espresso

150ml lapte

3 linguriţe zahăr

3 linguri unt de fistic

 

+ petale uscate de trandafir pentru decor

 

Mai întâi, preparaţi espresso.

Apoi, puneţi laptele la încălzit, cu zahărul, până face spumă.

Pe fundul cănii, puneţi untul de fistic (eu îl folosesc pe acesta şi este minunat).

Turnaţi laptele peste untul de fistic şi espresso deasupra.

Decoraţi cu petale uscate de trandafir dacă aveţi la îndemână; am găsit unele din Medina.

 

Pentru o savurare completă, amestecaţi. ♥

You May Also Like

0 comments