Printre sfaturi şi reţete, îmi doream de mult să scriu acest articol. Sper să fie de folos celor ce simt în acelaşi fel şi să îi pună pe gânduri pe cei ce sunt sceptici!

 

În martie 2022, mi-am atins cel mai de jos prag ca şi stare de sănătate/funcţionare a organismului din ultimii ani. Pe scurt, dacă privesc înapoi, mă simţeam otrăvită. Şi dacă revăd fotografiile din respectiva perioadă, postplandemică, nu arătam deloc sănătoasă.

În fapt, mă simţeam foarte slăbită, cât de abia puteam să ridic un ac de pe jos, darămite să mai fac activităţile de care sunt nedespărţită de aproape jumătate din anii acestei vieţi. Cel mai mult mă întrista/frustra că eram neputincioasă.

Ce am făcut, mai ales că-s de părere că eu pot simţi cel mai bine ce se petrece cu corpul meu?

Mă confruntam de la finalul lui 2019 cu o sinuzită urâtă. Pentru că nu sunt fană a medicamentelor, încercasem eu mai multe variante de vindecare (cu ajutorul plantelor). [Acum ştiu prea bine, că-i musai să tratăm factorul declanşator, nu simptomele.]

Pe atunci, încă nu gândeam în totalitate aşa, dar realizasem că ceva din alimentaţie îmi disrupta viaţa, aşa că am luat-o pe sărite. Am început să elimin din mesele mele toate alimentele care îmi provocau dureri insuportabile de cap şi dinţi, conducând totodată la stări de greaţă.

Aşa s-au dus din produsele consumate toate care conţineau ouă, gluten, lactoză şi zahăr. Nu mă voi ascunde – a fost greu să mănânc pentru aproape un an aproape în totalitate vegan, eliminând chiar şi făina multiubită şi versatilă de grâu.

Am slăbit, m-am simţit mai în formă, am avut putere din nou.

Apoi, surprinzător, am realizat că „alergiile” nu se duseseră în totalitate, însă nu de la fiecare produs alimentar ce conţinea făină de grâu mă simţeam rău. Sinusurile mă deranjau doar în cazul anumitor deserturi ce conţineau lapte.

După încă niscaiva luni de teste pe propriul corp şi călătorii în care am experimentat din cultura culinară a ţărilor vizitate, vă pot spune că... nu există, în viziunea mea, alergii la mâncare. Nici măcar cauze spirituale în cazul acesta (am fost şi pe această cale!). Există doar oameni ultrasensibili la calitatea ingredientelor utilizate.

Pământul este o mare problemă. Şi în multe locuri el este otrăvit. Grâul crescut în acest pământ este măcinat şi folosit în pâinea pe care o mâncaţi la cină.

Dar laptele? Ouăle? Păi, vaca nu mănâncă oare şi ea tot din roadele pământului? Sau găinile? Simt şi în cazul berii dacă este sau nu de calitate. Iar zahărul nu ar fi atât de rău dacă nu ar fi produs, la rându-i, din sfeclă crescută într-un sol nesănătos.

Vă vine să credeţi că şi în cafea simt? Eu nu beau, mai rod însă boabe şi realizez imediat cum stă treaba.

Atenţie şi la sarea cu antiaglomerant sau la substanţele de tip vegeta, care conţin monoglutamat de sodiu ca potenţiator de aromă! Practic, ne autoîmbolnăvim.

Ca şi concluzie, este minunată România, teren agricol avem cât să hrănim încă două ţări pe-atât. Pare-mi-se, însă, că suntem sabotaţi. Ori ne-au fost otrăvite prea multe dintre pământuri ori luăm materie primă din alte părţi şi este prezentată ca fiind românească. Cu siguranţă însă cineva nu ne vrea teferi şi nevătămaţi.

Durerea de cap şi de dinţi pe care o simt când intru în contact cu otrava din alimente este îngrozitoare. Însă am găsit şi soluţii – iau direct de la producători, sar cât pot de mult peste varianta a orice este procesat, alegând ceea ce este natural.

Aleg să îmi pun încrederea în oameni ce realizează cât de important este să mănânci sănătos, în adevăratul sens al cuvântului, noii mei prieteni de la ROMO. 

Pe unde merg, în ţară sau în afară, cumpăr din pieţe, din faţa caselor oamenilor, din livezile şi grădinile lor.

Pentru că, la rândul meu, doresc să pun în farfuriile celor care îmi trec pragul şi celor pe care sper că îi voi încânta într-o bună zi cu deserturile mele o porţie gustoasă şi care să îi lase cu o stare de bucurie deplină. ♥