Tartă cu guava

by - 22:54

Tarta cu guava

BLAT

150g făină

1 strop de sare

1 plic zahăr vanilat

1 lingură oţet

2 linguri apă

70g unt (la temperatura camerei)

1 gălbenuş

 

CREMĂ

330ml lapte

un strop esenţă de vanilie

2 ouă

115g zahăr

55g făină

 

TOPPING

2 guava coapte

30g zahăr brun

100ml lapte

1 lingură ½ amidon

sucul de la un sfert de lămâie

 

+unt şi făină pentru tapetat

 

Una dintre cele mai mari surprize în materie de arome a venit în această iarnă. Am redescoperit guava. Îi cunoşteam gustul încă din 2011, din Brazilia (unde sucul acestui fruct devenise preferatul meu şi al lui Marcel). Am avut norocul să putem călători în Egipt la finalul lui noiembrie şi... Cine a ştiut că guava de aici o va fi bătut chiar şi pe cea braziliană?! Albicioasă, nu rozalie, dar o savoare... Aşa că am adus şi acasă. Cât am putut. Cum mi-am dorit ca după fiecare călătorie în afara ţării să încropesc o reţetă proprie, iat-o pe prima! 

 

Blatul l-am preparat conform reţetei mele preferate şi foarte rapide.

Blatul de tarta este gata

Iar pentru cremă, am bătut ouăle întregi cu zahărul, am adăugat făina, amestecând bine. Am turnat peste laptele care clocotea deja cu vanilia. Am continuat să amestec până a dat în 2-3 clocote, apoi am turnat-o peste blat (răcit puţin, în prealabil).

Am scos miezul din fiecare guava, l-am trecut prin sită şi, pe foc mic, l-am amestecat cu zahărul brun, laptele şi amidonul. După ce s-a întărit, am oprit focul şi am stors în topping sucul de lămâie – deja avea gustul sucurilor noastre favorite din Sharm!

Guava am tăiat-o rotocoale şi le-am aşezat peste cremă, apoi am umplut cu topping rotocoalele, dar şi spaţiile dintre ele – va fi elementul acela răcoros ce vă va încânta.

Adaugati topping peste guava

Aşadar, oricând puneţi mâna pe guava, această reţetă-i de încercat. Tatăl meu a înfulecat două felii, una după alta [că am servit-o drept tort de ziua mea de naştere]!

You May Also Like

0 comentarii